Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) numește arestarea de către Rusia a jurnalistului Mircea Barbu „un atac flagrant asupra libertății presei”, menționând că autoritățile rămân solidare cu jurnaliștii care „se confruntă cu persecuția”.
Mandatul de arest emis de o instanță rusă pentru jurnalistul român Mircea Barbu și alți jurnaliști străini este un atac flagrant asupra libertății presei. Incriminarea presei independente este o încercare de a reduce la tăcere adevărul. Suntem solidari cu toți jurnaliștii care se confruntă cu persecuția, transmite MAE, într-o postare pe contul oficial de pe rețeaua X.
The arrest warrant issued by a Russian court for 🇷🇴 journalist @_mirceabarbu and other foreign journalists is a blatant attack on press freedom. Criminalizing independent media is an attempt to silence the truth. We stand in solidarity with all journalists facing persecution.
— Ministry of Foreign Affairs of Romania 🇷🇴 (@MAERomania) October 25, 2024
Premierul Marcel Ciolacu a reacționat și el, într-o postare pe Facebook, în care condamnă decizia autorităților ruse.
Condamn cu fermitate atacul flagrant la adresa libertății presei! Este inacceptabilă decizia tribunalului rus de a emite mandat de arestare împotriva jurnalistului român Mircea Barbu, așa cum s-a întâmplat și în cazul altor jurnaliști străini. Condamnarea presei independente de către Federația Rusă ne determină să fim mai uniți și mai determinați în apărarea libertății de exprimare și a dreptului presei de a căuta necontenit adevărul. Suntem alături de tine, Mircea Barbu! În calitate de prim-ministru nu voi accepta nicio imixtiune a Rusiei în procesul democratic din România, se arată în postare.
O instanță judiciară din Rusia a dispus, joi, emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele jurnalistului român Mircea Barbu, acuzat că a pătruns ilegal pe teritoriul Rusiei în timpul ofensivei ucrainene în regiunea Kursk.
”Cetățeanul român Barbu Mircea, împreună cu persoane neidentificate, a pătruns pe teritoriul Federației Ruse de pe teritoriul Ucrainei cu scopul de a realiza un reportaj despre invazia unităților militare ucrainene pe 6 august”, a comunicat joi Tribunalul districtual Leninski din regiunea rusă Kursk, potrivit agențiilor Interfax și EFE.
Jurnalistul român, al cărui nume a fost introdus pe listele interne ruse și internaționale cu persoanele date în urmărire, a fost inculpat în virtutea Codului Penal rus pentru trecerea ilegală a frontierei de stat a Federației Ruse. Instanța a aprobat joi arestarea preventivă a jurnalistului român, care ar deveni efectivă în cazul intrării pe teritoriul Rusiei sau în situația extrădării. Jurnalistul român riscă cinci ani de închisoare în situația în care va fi găsit vinovat.
Până în prezent, autoritățile ruse au deschis dosare de cercetare penală împotriva a 14 jurnaliști străini acuzați că au pătruns ilegal în regiunea Kursk în contextul invaziei trupelor ucrainene.
CITEȘTE ȘI:
Un tribunal din Rusia a dispus emiterea unui mandat pentru arestarea unui jurnalist din ROMÂNIA